Poartă numele de Sfinte Moaște trupurile nepieritoare ale sfinților prin care Dumnezeu a arătat și arată atotputernicia Sa. Omul este făcut pentru nemurire fiincă a fost creat altfel decât celelalte ființe. Pe când pe celelalte ființe Dumnezeu le-a făcut din pământ și apă: "A zis Dumnezeu să scoată pământul ființe vii, după felul lor ...
Și a fost așa" (Facerea 1:24), trupul omului l-a creat din pământ dar El însuși i-a insuflat suflarea vieții: "Atunci, luând Domnul Dumnezeu țărână din pământ, a făcut pe om și a suflat suflat în fața lui suflare de viață și s-a făcut omul ființă vie" (Facerea 2:7). Cauza morții este păcatul de la diavol. Odată cu venirea lui Iisus Hristos harul lui Dumnezeu ce se dă în Sfintele Taine, sfințește trupurile oamenilor
făcândule mădulările lui Hristos, templul Duhului Sfânt: "Sau nu știți că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt, care este în voi, pe care-L aveți de la Dumnezeu și că voi nu sunteți ai voștri?" (1 Cor. 6:19).
TRUPURILE SFINȚILOR SE PĂSTREAZĂ NESTRICATE.
Iisus Hristos a fost în afară de orice păcat:"Căci întru El locuiește trupește, toată plinătatea dumnezeirii " (Coloseni 2:9). Și oamenii tot așa: cu cât au o viață mai sfântă, cu atât sunt mai aproape de Dumnezeu, și atunci și trupurile lor se păstrează nestricăcioase în pământ: "Dumnezeu Păzește toate oasele lor, nici unul dintre ele
nu se va zdrobi" (Psalm 33:19). În timpul morții lui Iisus: "Mormintele s-au deschis și multe trupuri ale sfinților adormiți s-au sculat. Și ieșind din morminte, după Învierea Lui, au intrat în Cetatea Sfântă și s-au arătat multora" (Matei 27: 52-53).
SFINTELE MOAȘTE NU SUNT TRUPURI CONSERVATE.
Trebuie să facem o distincție clară între Sfintele Moaște, adică trupurile neputrezite ale unor sfinți și conservarea sau mumificarea unor trupuri. Și unele și altele nu sunt putrezite. Se știe că în cazul Sfintelor Moaște nu contribuie nici un om la această stare, lucru dovedit și de faptul că ele mai au unele calități pe care cele mumificate
nu le au - un miros deosebit, o mireasmă divină și sunt făcătoare de minuni. În timp ce mumificarea unor trupuri omenești este explicabilă fiindcă este mijlocită de oameni, Sfintele Moaște depășesc legile firii - nu omul contribuie la nestricăciunea lor, ci Dumnezeu. În creștinism Sfintele Moaște au existat de la început. O dovadă este faptul că trupul primului martir al lui Hristos, Sfântul Ștefan, nu a putrezit. Pe mormântul
lui a fost clădită o Biserică. Se păstrează până astăzi Moaștele unor Sfinți din sec. I, ca de pildă cele ale Sfântului Policarp și cele ale Sfântului Ignatie Teoforul. În secolele II și III odată cu numărul martirilor crește și numărul Sfintelor Moaște. Chiar pe teritorul țării noastre noastre s-au descoperit la Niculițel, în Dobrogea, Sfintele Moaște ale mucenicilor Zoticos, Atalos, Filipos și Kamasis. Astăzi ele se află
în Mănăstirea Cocoș - Tulcea.
SFINTELE MOAȘTE SE CINSTEAU ÎNCĂ DIN VECHIUL TESTAMENT.
Evreii au scos din Egipt trupul patriarhului Iacov și cu mare cinste l-au înmormântat în pământul Canaan (Facerea 50:1-13). Moise a luat cu sine la ieșirea din Egipt osele patriharhului Iosif (Ieșirea 13:19). Regele Iosia curățind templul Domnului și regatul de idoli poruncește să se păstreze mormântul: "Lăsați-l în pace; nimeni să nu se
atingă de oasele lui. Și au păstrat asele lui și oasele proorocului care venise din Samaria" (4 Regi 23:18). Evreii împodobeau mormintele proorocilor și oamenilor drepți (Matei 23:29). Prin moaștele și obiectele sfinților Dumnezeu săvârșea diferite minuni: "Când Ilie a fost răpit la cer, în vijelie, Elisei s-a umplut de duhul lui. Tot cuvântul n-a fost ascuns înaintea lui și ÎNTRU ADORMIRE A PROOROCIT TRUPUL LUI. Și în
viața sa a făcut semne și la moarte minunate au fost lucrurile lui" (Înț. lui Sirah 48:12-15). "Apoi a murit Elisei și l-au îngropat, iar în anul următor au intrat în țară cete de moabiți. Dar iată, odată, când îngropau un mort, s-a întâmplat ca cei ce-l îngropau să vadă una din aceste cete și, speriindu-se au aruncat mortul în mormântul lui Elisei. Căzând acela, s-a atins de oasele lui Elisei și a înviat și s-a sculat pe
picioarele sale" (4 Regi 13:20-21).
Asemenea prin veșmintele, nu numai ale lui Hristos, ci și ale sfinților se făceau minuni și chiar umbra Apostului Petru vindeca pe bolnavii pe lângă care el trecea: "Și-l rugau ca numai să se atingă de poala hainelor lui; și când se atingeau se vindecau" (Matei 14:36). Așa s-a întâmplat cu femeia care suferea de 12 ani de curgerea sângelui:
"Apropiindu-se pe la spate, s-a atins de poala hainei Lui (Iisus Hristos) și îndată s-a oprit curgerea sângelui ei" (Matei 8:44). "Atunci luând Ilie cojocul său și strângându-l vălătuc, a lovit cu el apa și aceasta s-a strâns la dreapta și la stânga și au trecut pe uscat" (Ilie și Elisei" (4 Regi 2:8). După cum vedem Sfintele Moaște se cinsteau și prin ele se săvârșeau minuni, iar dacă mulți oameni nu primesc în zilele
noastre vindecare și ajutor acestea se datorează necredinței sau slabei credințe a lor a zis Hristos: "După credința voastră, fie vouă!" (Matei 9:29). În Sfintele Moaște se vede prezența vie a lui Dumnezeu și lucrarea Sfântului Duh iar: "Cine se îndoiește este asemenea valului mării, mișcat de vânt și aruncat încolo și încoace. Să nu se gândească omul acela că va lua ceva de la Dumnezeu" (Iacov 1:6-7). Se cunosc câteva
exemple biblice de oameni care au făcut excepție și de la moarte: "Prin credință, Enoh, a fost luat de pe pământ ca să nu vadă moartea"; "Și pe când mergeau ei așa pe drum și grăiau, deodată s-a ivit un car cu cai de foc și despățindu-i unul de altul, a ridicat pe Ilie în vârtej de vânt la cer" (4 Regi 2:11).
TOȚI SFINȚII PĂRINȚĂ AU ÎNVĂȚAT DESPRE CINSTIREA SFINTELOR MOAȘTE
Sfântul Efrem Sirul zice: "Moaștele Sfinților Mucenici și după moarte lucrează, căci prin ele se vindecă bolnavi și se izbăvesc draci, cu puterea lui Dumnezeu, pentru că Sfintele Moaște totdeauna au harul Sfântului Duh".
Fericitul Ieronim, răsturnând rătăcirea ereticului Vigilențiu, care tăgăduia cinstirea Sfintelor Moaște, scrie lui Reparic: "Noi nu cinstim făptura mai mult ca pe Ziditorul, însă noi cinstim rămășițile mucenicilor, ca prin acestea să cinstim pe Acela, ai căruia mucenici sunt". Oare în adevăr sunt necurate rămășițele Sfinților Apostoli
Petru și Pavel? Ore și trupul Domnului pus în mormânt a fost necurat? Dacă oasele morților spurcă pe cei care ating de ele, apoi cum a înviat mortul Elisei pe un alt mort și trupul disprețuit de Vigilențiu ca fiind necurat a dat viață???
Sfântul Ioan Gură de Aur zice: "Spuneți-mi unde este mormântul lui Alexandru Macedon? În ce zi a murit? Mormintele robilor lui Hristos însă sunt slăvite și sunt în orașul împărătesc. Mormântul lui Hristos e știut și de barbari. Mormintele robilor lui Hristos sunt mai strălucitoare chiar decât palatele împărătești, nu numai în ceea ce
privește mărimea și frumusețea construcției, dar și față de zelul celor ce vin să se închine lor. Chiar și cel ce poartă purpură vine să se închine la aceste morminte și stând în genunchi se roagă sfinților ca ei să mijlocească la Dumnezeu pentru el - "NU TE UITA CĂ ZACE ÎNAINTEA TA TRUPUL GOL ȘI FĂRĂ SUFLARE AL SFÂNTULUI, CI TE UITĂ ȘI ȚINE SEAMA DE FAPTUL CĂ ÎN EL ESTE O ALTĂ PUTERE MAI ÎNALTĂ CHIAR DECÂT SUFLETUL -
HARUL SFÂNTULUI DUH - CARE PRIN FACEREA DE MINUNI ÎNCREDINȚEAZĂ PE TOȚI DESPRE ADEVĂRUL ÎNVIERII".
Sfăntul Ambrozie mărturisește: "Vom veni totdeauna la Sfintele Moaște, ne vom antinge de ele și cu credință vom îmbrățișa rămășițele lor ca să primim binecuvântări și să credem că noi totdeauna aici vom primi o alinare și o mângâiere în toate necazurile ce ne împresoară".
Între moaștele tradiționale din cele mai vechi, care se cinstesc în chip deosebit în țara noastră, sunt următoarele:
- Moaștele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, aduse de voievodul Alexandrul cel Bun, de la Cetatea Albă la Suceava, în vara anului1402.
- Moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași, aduse în capitala Moldovei de Vasile Lupu, în vara anului 1639.
- Moaștele Sfântului Dimitrie Basarov, din Catedrala Patriarhală, din București, dăruite Țării Românești în timpul războiului ruso-turc din anii 1769-1774.
- Moaștele Sfintei Mucenițe Filofteia, aduse în Țara Românească de voievodul Radu Negru în secolul XVI și așezate în Biserica Sfântul Nicolae Domnesc din Curtea de Argeș.
- Moaștele Sfântului Grigorie Decapolitul de la Mănăstirea de la Mănăstirea Bistrița Olteană, aduse în anul 1496 de ctitorul ei, Barbu Craiovescu.
- Moaștele Sfântului Calinic de la Cernica, fost episcop la Râmnicul Vâlcea, canonizat în anul 1955.
- Moaștele Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș, Mitropolit al Banatului.
A doua categorie de sfinte moaște sunt cele istorice, din primile secole creștine (III - IV) aflate în spațiul dobrogean (Sciția Mică).
A treia categorie de sfinți cu moaște în România este formată din cuvioși și mucenici fie canonizați fie încă necanonizați.
A patra categorie cuprinde sfinți cu moaște sau fără moaște (Sfântul Daniil Sihastru, Sfinții martiriBrâncoveni, Cuvioasa Teodora de la Sihla, Sfântul Ioan Iacob de la Neamț, etc.)
A cincea categorie de sinte moaște cuprinde numai părți din moaștele unor sfinți, care se păstrează prin catedrale, biserici și mănăstiri cum ar fi: capul Sfântului Grigorie Teologul, în mănăstirea Slatina; capul Sfintei Tatiana, capetele Sfinților Serghie și Vah, capul și mâna stângă a Sfântului Ierarh Nifon, în Catedrala Mitropolitană din Craiova, mâna Sfintei Mucenițe Chiriachi în Catedrala Episcopală din Huși, etc.
A Șasea categorie de Sfinte moaște și oseminte o formează numărul mare al sutelor și miilor de preoți și credincioși care au pătimit pentru Hristos în închisorile din țara noastră între 1948 - 1964.
Iată cât de bogată este țara noastră în Sfinte Moaște ale unor martiri și cuvioși, care se roagă neincetat în cer pentru noi toți!
Sinodul al șaptelea ecumenic a hotărât că se cuvine a fi cinstite Sfintele Moaște la fel ca și Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce și Sfintele Icoane.
Spunea Părintele Stăniloaie: "Cine se roagă lângă Moaștele Sfinților nu se roagă propriu-zis lor, ci persoanei lor. Cinstirea trece la persoană ca și în cazul cinstirii icoanelor". Pentru o mai fermă convingere despre sfințenia Ortodoxiei, iată în continuare câteva minuni și imagini despre Sfintele Moaște:
La Damasc,în Siria, există impunătorul altar mănăstiresc de închinăciune al Sfântului Ioan Botezătorul, zidire care aparține împăratului Iustinian. De când arabii au pus stăpânire pe provincie (sec. al VIII-lea după Hristos), s-a transformat în moschee musulmană. Însă într-un colț al colosalului așezământ există un minunat mausoleu, lucrat artistic și destul de mare. Este vorba despre mormântul preacinstitului cap al Botezătorului.
Vrând-nevrând, arabii au fost nevoiți să-l păstreze și să-l acopere cu un baldachin foarte scump și să-l împodobească cu aur. Când musulmanii au prefăcut Biserica în geamie, s-au atins și de mormânt. Dar s-au îngrozit deoarece la prima lovitură de lopată a început să iasă de acolo sânge cald, care a continuat să curgă timp de mai multe zile și nopți. Nu se mai oprea. Plini de panică, arabii au cerut să se facă rugăciuni de către patriarhul creștin. Acesta, cu tot soborul bisericesc al Damascului, a făcut timp de trei zile procesiune în jurul mormântului, până când într-a treia
zi s-a oprit sângele. O inscripție specială cu litere arabe de aur, pusă deasupra acestui loc sfânt, relatează întâmplarea cutremurătoare. Până astăzi, lumea musulmană preacinstește mormântul Înaintemergătorului și, în același timp, se teme de el, nu îndrăznește să se apropie de el.
Mi-a povestit un călugăr de la Sfânta Mănăstire Lavra, ce mimează uimitoare în intensitate se revarsă la fiecare 1 ianuarie la procesiunea cu capul Sfântului Vasile cel Mare, car se păstrează în Mănăstirea Marea Lavră de la Sfântul Munte Athos. Îți vine să crezi că s-au spart mai multe sticle de parfumuri.
Mâna dreaptă a Sfântului Ioan Botezător s-a aflat timp de 900 de ani în Antiohia Siriei. Pe la jumătatea secolului al X-lea a fost adusă la Constantinopol. Poporul din Antiohia s-a bucurat de multe minuni săvârșite de Înaintemergătorului. Să amintim numai una dintre acestea: la 14 septrembie o dată cu crucea era înălțată și această
mână sfântă, ca să fie văzută de mii de ochi care așteptau să vadă semnul extraordinar. Dacă-și deschidea degetele, prevstea numai binecuvântări pentru popor. Dacă le le strângea , era semn rău. "Uneori, citim în Sinaxar ( 7 ianuarie ), își răsfira degetele, alteori le strângea și prin întinderea sau strângerea lor lăsa să se vadă fericirea sau nefericirea viitoare". O mână lipsită de viață și să miște degetele și în același timp să prevestească viitorul!.
"MARE ESTE DUMNEZEU ȘI MARE ESTE PUTEREA LUI!"
Sfântul Sava a murit în urmă cu o mie cinci sute de ani (533). Desigur, moaștele sale neatinse de degradare au avut și o anume întâmplare. În secolul al XIII-lea le-au adus cruciații la Veneția. Dar în octombrie 1965nau fost date în seama Patriarhiei de la Ierusalim. Le-au preluat clericii ortodoși, care când avionul a făcut escală la Atena,
s-au gândit să-l îmbrace cu veșminte preoțești de culoare ortodoxă, însă au ezitat, pentru că-și închipuiau trupul sfântului înțepenit și rigid. Dar îndată ce mitropolitul primat a încercat să o facă, a simțit un fior. Mâinile, picioarele, gâtul, capul, mijlocul, toate rau mlădioase! Ca și cum ar fi fost vorba de un om viu. Astfel cu ușurință
l-au îmbrăcat cu straile preoțești cele noi. Adică, în afară de nedegrarea trupului, prima minune, s-a constatat și flexibilitatea membrelor, cea de-a doua minune. Trebuie să nu uităm de răspândirea unei miresme extraordinare, a treia minune și săvârșirea vindecării unor bolnavi și a altor semne, care constituie ce-a de-a patra minune. Este bine
știut că trupurile care se păstrează cu ajutorul medicamentelor cele îmbălsămate seamănă cu niște scânduri. Nu pot să fie mișcate din loc nici un milimetru.
Cateheza aceluiași despre faptul ca moaștele sfinților mucenici sunt prilej de mare folos pentru noi. Că trebuie să disprețuim toate ale vieții de acum și să ne alipim de cele duhovnicești; că mare bine este rugăciunea și milostenia. Către neofiți.
1. Arătând iubitorul de oameni, Dumnezeu, întru tot deosebită purtare de grijă(1) față de neamul omenesc, nu a plăsmuit numai toată zidirea, nici n-a întins doar cerul și marea, ori a aprins soarele și a facut să strălucească luna, nici doar a dăruit pământul spre locuire și ne-a pus la îndemână toate ale pamântului spre hrănirea și vierea trupurilor noastre, ci ne-a dăruit și moastele sfinților mucenici.
Iar El, primindu-le sufletele - căci zice [Scriptura]: "sufletele drepților sunt în mâna lui Dumnenzeu" (Int. Sol. 3, 1) - ne-a lăsat nouă până acum, ca mângâiere și încurajare, trupurile lor, încât noi, venind la mormintele acestor sfinți, să ne ridicăm spre râvna și imitarea [lor] și văzându-le(2), să ne aducem aminte de faptele lor și de răsplătirile puse deoparte pentru aceste fapte.
2. Mare folos avem de aici pentru sufletele noastre, dacă suntem treji(3). Căci nici un cuvânt nu poate să ne învețe, nici să ne ducă spre înțelepciune și spre disprețuirea celor din viața aceasta, cum pot pătimirile mucenicilor, vestind cu glas mai strălucitor decât al trâmbiței și arătând tuturor prin fapte mărimea răsplătirii pentru ostenelile de aici și covârșirea darurilor primite(4). Pe cât pălește cuvântul
înaintea faptei, pe atât și cele spuse de noi pălesc în fața învățăturii acestor sfinți.
3.Când vii aici, iubite, și cugeți cu mintea că tot poporul acesta se avântă să alerge cu atâta râvnă ca să sărute pulberea [de pe mormânt] și să primească binecuvântarea(5) de aici, cum nu-ți vei înălța mintea și nu vei râvni să arăți același zel cu al mucenicului, încât și tu însuți să fii învrednicit de aceleași răsplătiri? Ia gândește-te, dacă se bucură aici de atâta cinste din partea noastră, a celor
împreună robi cu ei, de câtă îndrazneală se vor bucura din partea Stăpânului în Ziua cea înfricoșată, când vor lumina mai strălucitor decât razele soarelui?! "Căci atunci - zice - vor lumina drepții ca soarele" (Mt 13, 43).
4. Știind marea lor îndrăzneală, către ei să alergăm pururea și să le primim ajutorul(6). Căci dacă oamenii care au îndrăzneală la împăratul pământesc pot să-i folosească cu multe pe cei ce aleargă la
ei, cu mult mai mult sfinții aceștia care au dobândit îndrăzneală înaintea Împăratului ceresc, prin pătimirile lor, ne ajută nespus, numai să aducem și noi ceva din partea noastră. Și atunci poate să ne
fie de folos mai cu seamă ajutorul lor, când nu suntem delăsători, ci ne preocupăm și noi cu căldură, prin perseverență și prin grija față de modul de viață, să atragem asupra-ne iubirea de oameni a Stăpânului.
5. Ca la niște doctori duhovnicești să alergăm fără încetare la aceștia. Căci pentru aceasta ne-a lăsat bunul Stăpân trupurile lor: ca, venind aici cu o bună dispoziție a sufletului și sărutându-le, să primim vindecarea deplină și a neputințelor sufletești și a celor trupești. Căci dacă venim cu credință, fie de avem vreo patimă sufletească, fie trupească, ne întoarcem înapoi, după ce-am primit o vindecare pe măsură(7).
6. În cazul pătimirilor trupești, adesea, poate că ne ducem departe ca să dăm de vreun medic și cheltuim bani și născocim multe altele care ar putea să-l convingă să-și pună în joc toată stiința și să ne găsească alinare suferinței.
Aici, însă, nu avem nevoie de nimic din toate acestea: nu tu călătorii lungi, nu tu osteneală, nici consultații repetate, nici cheltuială a banilor, ci ajunge să aducem o credință sinceră, să vărsăm lacrimi fierbinți împreunate cu trezvia
sufletului(8) și pe dată găsim vindecare sufletului si dobândim tămăduire trupului.
7. Ai văzut putere a doctorilor? Ai văzut noblețe? Ai văzut meșteșug neînvins de boli? Căci, adeseori, în cazul patimirilor trupești, îndărătnicia bolii a biruit meșteșugul doctorului. Aici, însă, nu se poate vedea vreodată așa
ceva, ci, dacă ne apropiem cu credință, îndată și culegem folosul. Și nu te minuna, iubite! Căci iubitorul de oameni Stăpân - fiindcă au răbdat toate pentru El și pentru mărturisirea Lui, și goi fiind, s-au împotrivit păcatului până la
sânge - vrând și prin aceasta să-i arate mai strălucitori și să sporească mai mult cinstea lor, chiar în viața aceasta stricăcioasă, spre a lor cinstire împarte daruri cu prisosintă celor ce se apropie cu credință.
8. Și că nu sunt doar vorbe cele spuse de noi, stă marturie cercarea faptelor. Și stiu că înșivă le veți spune și le veți mărturisi. Căci ce femeie, fiindu-i soțul plecat și necăjind-o suferința despărțirii, dacă a venit aici și a adus prin
sfinții mucenici implorare Stăpânului tuturor, nu l-a întors mai repede din îndelungata călătorie? Iar alta, văzându-și copilul în ghearele unei cumplite boli și rupându-i-se inima, dacă a venit rugătoare aici și, vărsând lacrimi fierbinți,
i-a îmboldit pe sfinții acestia, pe încununații lui Hristos, să mijlocească pentru ea, cum nu a încetat pe dată boala și nu s-a însănătoșit cel aflat în neputință(9)?
9. Și mulți, încurcându-se în situații fără ieșire și văzând primejdii grele atârnând asupra lor, au venit aici rugători, și printr-o rugăciune încordată(10) au scăpat de ispita tuturor acelor grozăvii. Dar ce vorbesc eu de boli trupești și de
situații fără ieșire? Mulți posedați de diavol și stăpâniți de patimi sufletești, venind la acești doctori duhovnicești, aducându-și aminte de greșelile proprii și dezvăluindu-și prin cuvânt rănile lor, au primit de aici atâta mângâiere,
că îndată și-au venit în simțiri și și-au ușurat conștiința și s-au întors acasă plini de totala încredințare [a iertării lor].
10. Ca pe niște izvoare duhovnicești ce pot revărsa bogăție de ape, așa ne-a dăruit Dumnezeu mormintele sfinților mucenici. Și precum izvoarele naturale dau din belșug apa tuturor celor care vor să scoată, și cât este de mare
găleata celui ce vrea [s-o umple], atâta și scoate, la fel se întâmplă și cu aceste izvoare duhovnicești. Căci și aceste izvoare sunt deschise tuturor și nu fac nici o deosebire între persoane, ci fie de este bogat, fie sărac, fie rob, fie liber,
fie bărbat, fie femeie atât primește din aceste ape dumnezeiești, câtă ardoare se preocupă să aducă(11).
11. Ceea ce este acolo găleata pentru a scoate apă sunt aici mintea și ardoarea aprinsă și ruga cu trezvie. Cel ce se apropie astfel, îndată dobândește mii de bunătăți: harul lui Dumnezeu în chip nevăzut îi ușurează conștiința, îi dă
multă încredințare(12) și îl pregătește să se desprindă de pământ și să se avânte spre cer. Căci se poate, ca și în trup fiind, să nu aibă nimic comun cu pământul, ci să-și îndrepte dorinșa spre(13) toate cele din cer și să scruteze
neîncetat cele de acolo.
12. De aceea și Pavel a zis oamenilor legați de trup și care-și duceau viața în mijlocul lumii, îngrijindu-se de femei și copii: "cele de sus cugetați-le" (Col 3, 1). Apoi, ca să învățăm ce vrea să spună acest îndemn și ce înseamnă "a
cugeta la cele de sus", a adăugat: "unde Hristos șade de-a dreapta Tatălui" (Col 3, 2). Acelea - zice - vreau să le cugetați, care pot să vă mute gândul acolo, care vă înalță din lucrurile pământești. "Căci și cetatea voastră este în
ceruri" (Fil 3, 20). Acolo v-ați înscris - zice -acolo sârguiți-vă să vă mutați toată mintea, și acelea sfătuiți-vă(14) să le faceți, care vor putea să vă facă vrednici de acea cetățenie.
13. Și ca să nu socotim că el a rânduit ceva cu neputință și care să depașească firea noastră, repetă îndemnul și zice: "Cele de sus cugetați-le, nu cele de pe pământ" (Col 3, 2). Ce vrea să ne învețe? Nu pe acestea le cugetați - zice -
care sunt vrednice de pământ! Dar care sunt cele vrednice de pământ? Cele care nu au nimic statornic, cele care mai înainte de a se arăta se risipesc, cele care nu au nici o temelie, nici ceva nemișcat, cele care se sfârșesc o dată cu
viața aceasta, cele care mai înainte de a înflori se ofilesc, cele supuse stricăciunii. De acest fel sunt toate cele omenești, că-i spui bogăție, putere, slavă, frumusețe a trupului sau orice bunăstare în viața aceasta.
14. De aceea se și folosesc de astfel de cuvinte, când zice "nu cele de pe pământ", prin substantivul "pământ" vrând să ne arate nimicnicia lor. Așadar, nu cugetați acestea - zice -, ci cele de sus. În locul celor de pe pământ, în locul
celor ieftine și trecătoare, cugetați cele de sus, cele din ceruri, cele nemișcate, cele care dăinuie în veac, cele ce se văd cu ochii credinței, cele ce nu au sfârșit, cele care nu cunosc succesiunea(15), cele care nu au hotar. Către acelea
vreau să vă întoarceți gândul pururea. Căci meditarea la acestea vă desprinde de pământ și vă mută la cer.
15. De aceea și Hristos a zis: "Unde este comoara omului, acolo este și inima lui" (Mt 6, 21). Căci sufletul, când primește să cugete înlăuntrul minții sale la acele negrăite bunătăți, ca de niște lanțuri se dezleagă de trup și se
înalță, în fiecare zi zugrăvindu-și(16) bucuria acelora. Și nu mai poate primi în gândul lui cele de pe pământ, ci pe toate ca pe vis și umbră le trece cu vederea și tot gândul lui tinde neîncetat într-acolo, numai pe acelea socotind să le
vadă prin ochii credinței și în fiecare clipă arzând de nerăbdare să se împărtășească de ele.
16. Să ascultăm de îndemnul acestui fericit și minunat dascăl al lumii, de educatorul cel bun, de grădinarul sufletelor noastre, și să cugetăm cele ce ne-a sfătuit. Căci astfel vom putea să ne bucurăm și de cele de aici și de cele din viața
viitoare(17). Dacă le căutăm pe acelea mai întâi, și acestea ni se vor adăuga. Căci zice: "Căutați împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate acestea se vor adăuga vouă" (Mt. 6, 33). Dumnezeu ne-a făgăduit că ne dă cu spor
cele de aici. Așadar, să nu le căutăm pe acestea mai întâi, ca nu cumva făcând împotriva îndemnului Stăpânului, să ne lipsim de amândouă. Căci Stăpânul nu așteaptă undeva sus, ca noi să-I aducem aminte și doar atunci să ne dea
darurile din partea Lui. Știe El de ce avem nevoie, mai înainte să-I cerem noi. Deci, dacă vede că ne sârguim pentru acelea, ne dăruieste și bucuria acelora și ne oferă cu multă prisosință și pe acestea [de aici], pe care a făgăduit să
ni le reverse cu adaos. Să căutăm dar, vă rog, mai întâi cele duhovnicești și să cugetăm cele de sus, iar nu cele de pe pământ, ca să avem parte și de acelea și să ne bucurăm și de acestea.
17. Fiindcă și acești sfinți mucenici - deoarece au cugetat cele de sus și au disprețuit cele de pe pământ și le-au căutat pe acelea - au avut parte și de acelea și se bucură în fiecare zi și de cinstea de aici, chiar dacă nu au nevoie
de aceasta(18), o dată ce au disprețuit-o. Dar pentru folosul nostru primesc ei cinstea din partea noastră, chiar neavând nevoie de ea, pentru ca noi să putem primi rodul binecuvântării lor.
18. Și ca să vezi cât au disprețuit toate cele din viața aceasta ca să poată avea parte de acele bunătăți nemuritoare, ia gândește-mi-te, iubite, că priveau cu ochii trupești pe tiran aprinzând focul și ascuțindu-și colții mai cumplit
decât un leu furios, încingând flacăra și tigăile de prăjit și căldările de fiert și făcând orice ca să învăluie și să biruie gândul lor. Dar aceștia, lepădând toate cele pământești, priveau cu ochii credinței împărăția cerurilor și pe
îngerii ce stăteau de față și își aduceau în minte(19) acele negrăite bunătăți.
19. Și, mutându-și cugetul acolo, nu s-au mai întors către nimic din cele văzute. Și privind la mâinile călăilor sfâșiindu-le trupurile, și la focul acesta material, și la cărbunii fremătând aprinși, ei își zugrăveau focul gheenei, și
așa întărindu-și gândul, se avântau spre acele grozăvii, neluând în seamă durerea de aici ce se cuibărește în trup, ci râvnind doar veșnica odihnă. Și cugetând cele de sus, după îndemnul fericitului acestuia, au străbătut până unde
Hristos șade de-a dreapta lui Dumnezeu. Și nu s-au încurcat cu nimic din cele văzute, ci pe toate le-au trecut cu vederea, socotindu-le ca pe un vis și umbră, din pricină că gândul lor era întraripat de dorirea celor ce vor veni.
20. De aceea și fericitul acesta, știind tăria unui asemenea sfat, a zis: "Cele de sus cugetati-le, unde Hristos șade de-a dreapta lui Dumnezeu" (Col 3, 1). Ai văzut priceperea dascălului, unde i-a înălțat deodată pe cei care se încred în
el? Căci pătrunzând dincolo de Îngeri, Arhangheli, Scaune, Domnii, Începătorii, Stăpânii, de toate acele Puteri nevăzute, de Heruvimi și Serafimi(20), a dus chiar lânga tronul Împăratului cugetele celor credincioși. Și pe cei ce
umblă pe pământ i-a înduplecat, prin învățătura sa, să se desprindă de lanțurile trupului și să zboare până își vor opri mintea lângă Însuși Stăpânul tuturor.
21. Și ca să nu socotească iarăși cei ce aud acestea, că sfatul îi depaseste și că nu pot fi cu putință cele poruncite și că este peste puterea omenească să dobândești un asemenea cuget, după ce zice "cele de sus cugetați-le, nu cele de pe
pământ", a adăugat: "căci ați murit". O, ce suflet înflăcărat? Ce dor către Dumnezeu? Când zice "căci ați murit" este ca și cum ar spune: Ce mai aveți de acum în comun cu viața aceasta? Pentru ce căscați gura la lucrurile pământești?
Ați murit, adică sunteți morți față de păcat, v-ați lepădat o dată de viața(21) aceasta!
22. Apoi, ca să nu fie tulburați cei ce aud "ați murit", a adăugat îndată: "și viața voastră este ascunsă împreună cu Hristos în Dumnezeu". Viața voastră -zice-acum nu se arată, căci este ascunsă. Așadar, în treburile vieții de acum să
nu lucrați ca niște vii, ci fiți ca niște morți. Ia spune-mi, unul care s-a dus din viața aceasta mai lucrează el ceva în cele de aici? Nicidecum! Tot astfel - zice - și voi morți să fiți, ca unii ce prin botez ați murit o dată păcatului. Și de
aici urmează că nu mai aveți nimic comun cu patimile trupului și cu lucrurile pământești! Căci "omul nostru cel vechi a fost răstignit și îngropat prin botez" (Rom 6, 6). Nimic din cele de pe pământ să nu mai faceți, nici să nu vă
purtați ca niște vii în lucrurile de acum. Fiindcă viața voastră acum este ascunsă și nearătată [ochilor] necredincioșilor, dar va fi o vreme când se va arăta. Acum nu este vremea voastra! Deci, o dată ce sunteți morți, să
nu mai vreți sa cugetați cele de pe pământ. Căci mărimea virtuții voastre se va arăta mai ales atunci când, biruind cugetul trupului, vă faceți morți fata de lume(22) și rămâneți așa fata de toate cele lumești"23".
23. Să audă acestea și cei ce au fost învredniciți de curând de darul botezului și noi toți, care ne-am împărtășit de acest har mai demult, și să primim sfatul dascălului lumii și să luăm aminte, cum vrea el să fie cei ce s-au împărtășit
o dată de Sfintele Taine, cât de înstrăinați să fie de viașa aceasta! Aceasta nu înseamnă că trebuie să locuiască undeva în afară și departe de lumea aceasta(24), ci, viețuind în mijlocul ei, să nu se deosebească cu nimic de cei ce
sunt departe, ci să lumineze precum stelele și să arate, prin fapte, necredincioșilor ca ei s-au mutat în altă cetate și nu au nimic comun cu pământul și cu lucrurile pământești.
24. Și după cum prin hainele strălucitoare atrageți acum privirile tuturor spre voi, și covârșitoarea curăție a sufletelor voastre este exprimată și prin strălucirea veșmintelor, așa și de acum încolo - și voi, care ați fost
învredniciți acum de dar, și noi, toți care ne-am împărtășit deja de aceeași cinste ca și voi - drept este ca să ne arătăm înaintea tuturor prin cea mai înaltă viețuire și să luminăm ca o lumină pe toți care ne privesc. Căci haina
aceasta duhovnicească, dacă am vrea să-i păstrăm strălucirea, pe măsură ce trece timpul, mai strălucitoare își trimite lumina și devine mai orbitoare, ceea ce nu se poate întâmpla niciodată cu hainele materiale. Căci și dacă ne
îngrijim în fel și chip de ele, se uzează în timp și se învechesc, ori sunt mâncate de molii și multe altele strică hainele acestea materiale. Dar haina virtuții, dacă ne sârguim și noi să facem cele din partea noastră, nici pată nu primește
vreodată, nici nu se învechește, ci pe cât trece vremea, pe atât frumusețea mai mult îi sporește și se face mai strălucitoare și împrăștie mai multă lumină.
25. Ai văzut calitatea hainei? Ai văzut strălucirea veșmânŹtului, cum rezistă timpului fără să fie întunecată de învechire? Ai văzut frumusețe ce se păstrează fără meșteșuguri(25)? Să ne sârguim deci, vă rog, să păzim această
frumusețe neveștejită și să învățăm cu amănunțime care sunt cele ce pot păzi strălucirea acestei frumuseți. Care sunt acestea? Mai întâi de toate, rugăciunea încordată și mulțumirea(26) pentru cele deja primite și implorarea ca să fie
păzite în siguranță cele dăruite. Aceasta este mântuirea noastră, acesta, leacul sufletelor noastre, aceasta, tămăduirea patimilor ce se nasc în suflet. Rugăciunea este zidul credincioșilor, rugăciunea e arma noastră cea
nebiruită, rugăciunea e curățirea sufletelor noastre, rugăciunea e răscumpărarea păcatelor noastre, rugăciunea este pricina a mii de bunătăți. Căci rugăciunea nu este nimic altceva decât convorbire cu Dumnezeu și intimitate cu
Stăpânul tuturor. Cine ar putea deci să fie mai fericit decât cel ce se învrednicește neîncetat de vorbirea [tainică] cu Stăpânul?
26. Și ca să înveți cât de mare bunătate este rugăciunea, ia gândește-mi-te la cei ce se agită pentru lucrurile vieții de acum și care nu se deosebesc cu nimic de niște umbre. Aceștia, când văd pe cineva că este foarte apropiat
împăratului pământesc, oare nu-l socotesc un om de seamă și-l preafericesc și îl măgu-lesc, admirându-l ca pe unul ce s-a învrednicit de cea mai înaltă cinste? Iar dacă unul ca acesta, când discută cu împăratul - care este și el om -
deși se întreține în chestiuni lumești și în lucruri trecătoare, este socotit atât de important, ce s-ar putea spune despre cel ce este învrednicit să discute cu Dumnezeu nu despre lucruri pământești, ci despre lăsarea păcatelor, despre
iertarea greșelilor, despre paza celor deja încredințate(27), despre cele ce vor fi primite [în veacul viitor],despre bunătățile vesnice? Unul ca acesta este mai fericit decât cel ce poartă coroană, dacă prin rugăciunea sa atrage
bunăvoința de sus.
27. Rugăciunea poate, mai mult decât orice altceva, să ne păstreze neîncetat strălucirea acestei haine duhovnicești. Și, împreună cu ea, și milostenia prisositoare - capul bunătăților noastre și mântuirea sufletelor noastre. Căci
această înjugare a rugăciunii și milosteniei ne poate aduce de sus mii de bunătăți, ne poate stinge focul păcatelor și ne poate da multă îndrăzneală. Prin acestea două, și cererile lui Corneliu au ajuns la cer. De aceea a și auzit de la
înger: "Rugăciunile și milosteniile tale s-au urcat spre pomenire înaintea lui Dumnezeu" (Fapte 10, 4).
28. Ai văzut pe cel ce și-a petrecut toată viața în oaste câtă îndrăzneală a dobândit din acestea? Să audă și soldații și să învețe că nu există nici o piedică spre virtute pentru cel ce vrea să fie treaz, ci se poate ca purtând și hlamidă și
femeie si îngrijindu-te de copii, având și bătaie de cap pentru slugi și având și functii publice, să te sârguiești spre virtute. Căci și minunatul acesta, purtând hlamidă și centură și fiind mai mare peste ostași - fiindcă era sutaș -
deoarece a vrut [cu tot dinadinsul] și a fost treaz și neadormit, iată de câtă purtare de grijă de sus s-a învrednicit. Și ca să-ți fie foarte limpede că harul cel de sus atunci se coboară asupra noastră(29), când aducem mai întâi cele din
partea noastră, ia aminte la situația acestuia. Căci după ce a făcut el multe și prisositoare milostenii și s-a nevoit în rugăciuni încordate, rugându-se pe la ceasul al nouălea, i-a stat îngerul înainte și i-a zis: "Cornelie, rugăciunile tale
și milosteniile s-au suit spre pomenire înaintea lui Dumnezeu".
29. Să nu trecem cu ușurință peste ceea ce s-a spus, ci să cugetăm cu multă luareaminte la virtutea bărbatului și apoi la iubirea de oameni a lui Dumnezeu, cum Acesta nu trece cu vederea pe nimeni, ci, unde vede suflet treaz, acolo și
împarte cu prisosință harul Lui. Soldat era acest om, fără nici o învățătură, având treburi lumești, fiind în fiecare zi tras încoace și-n colo de mii de probleme. Dar nu-și cheltuia viața în banchete, beții ți mese încărcate, ci în
rugăciuni și milostenii. Și arăta de la sine atâta râvnă și așa(30) stăruia în rugăciuni și facea cu mărinimie milostenii încât s-a aflat vrednic de o asemenea vedenie.
30.
31.
32.
33.
|
|
|
Sf. Gură de Aur - Cuvinte Alese - Despre Sfinte Moaste - Editor: Voscreasna | Admin: Gigel Chiazna
Cuvânt către creștinii ortodocși despre "Cele Trei Mari Minuni din Biserica Ortodoxă" - Preot Ioan
|
|
