Parohia Ortodoxă Română Livezeni I -Cele Trei Minuni

Servere virtuale de la 20 eur / luna. Servere dedicate de la 100 eur / luna - servicii de administrare si monitorizare incluse. Colocare servere si echipamente de la 75 eur / luna. Pentru detalii accesati site-ul BluePink.

• Prima pagină • Biserică Sf.M.Mc.Varvara • Biserică Sf.M.Mc Gheorghe • Centru Social • Viaţa si Acatistul Sf. M. Mc. Varvara • Viaţa si Acatistul Sf. M. Mc. Gheorghe • Muzeu • Învăţături Ortodoxe • Rugăciuni • Cele Trei Minuni • Rânduieli Bisericeşti • Contact •

Sfintele Moaşte

acasă | Sfânta Lumină de la Ierusalim | Sfintele Moaşte | Aghiasma |

              Poartă numele de Sfinte Moaşte trupurile nepieritoare ale sfinţilor prin care Dumnezeu a arătat şi arată atotputernicia Sa. Omul este făcut pentru nemurire fiincă a fost creat altfel decât celelalte fiinţe. Pe când pe celelalte fiinţe Dumnezeu le-a făcut din pământ şi apă: "A zis Dumnezeu să scoată pământul fiinţe vii, după felul lor ... Şi a fost aşa" (Facerea 1:24), trupul omului l-a creat din pământ dar El însuşi i-a insuflat suflarea vieţii: "Atunci, luând Domnul Dumnezeu ţărână din pământ, a făcut pe om şi a suflat suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul fiinţă vie" (Facerea 2:7). Cauza morţii este păcatul de la diavol. Odată cu venirea lui Iisus Hristos harul lui Dumnezeu ce se dă în Sfintele Taine, sfinţeşte trupurile oamenilor făcândule mădulările lui Hristos, templul Duhului Sfânt: "Sau nu ştiţi că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt, care este în voi, pe care-L aveţi de la Dumnezeu şi că voi nu sunteţi ai voştri?" (1 Cor. 6:19).

TRUPURILE SFINŢILOR SE PĂSTREAZĂ NESTRICATE.              Iisus Hristos a fost în afară de orice păcat:"Căci întru El locuieşte trupeşte, toată plinătatea dumnezeirii " (Coloseni 2:9). Şi oamenii tot aşa: cu cât au o viaţă mai sfântă, cu atât sunt mai aproape de Dumnezeu, şi atunci şi trupurile lor se păstrează nestricăcioase în pământ: "Dumnezeu Păzeşte toate oasele lor, nici unul dintre ele nu se va zdrobi" (Psalm 33:19). În timpul morţii lui Iisus: "Mormintele s-au deschis şi multe trupuri ale sfinţilor adormiţi s-au sculat. Şi ieşind din morminte, după Învierea Lui, au intrat în Cetatea Sfântă şi s-au arătat multora" (Matei 27: 52-53).

SFINTELE MOAŞTE NU SUNT TRUPURI CONSERVATE.               Trebuie să facem o distincţie clară între Sfintele Moaşte, adică trupurile neputrezite ale unor sfinţi şi conservarea sau mumificarea unor trupuri. Şi unele şi altele nu sunt putrezite. Se ştie că în cazul Sfintelor Moaşte nu contribuie nici un om la această stare, lucru dovedit şi de faptul că ele mai au unele calităţi pe care cele mumificate nu le au - un miros deosebit, o mireasmă divină şi sunt făcătoare de minuni. În timp ce mumificarea unor trupuri omeneşti este explicabilă fiindcă este mijlocită de oameni, Sfintele Moaşte depăşesc legile firii - nu omul contribuie la nestricăciunea lor, ci Dumnezeu. În creştinism Sfintele Moaşte au existat de la început. O dovadă este faptul că trupul primului martir al lui Hristos, Sfântul Ştefan, nu a putrezit. Pe mormântul lui a fost clădită o Biserică. Se păstrează până astăzi Moaştele unor Sfinţi din sec. I, ca de pildă cele ale Sfântului Policarp şi cele ale Sfântului Ignatie Teoforul. În secolele II şi III odată cu numărul martirilor creşte şi numărul Sfintelor Moaşte. Chiar pe teritorul ţării noastre noastre s-au descoperit la Niculiţel, în Dobrogea, Sfintele Moaşte ale mucenicilor Zoticos, Atalos, Filipos şi Kamasis. Astăzi ele se află în Mănăstirea Cocoş - Tulcea.

SFINTELE MOAŞTE SE CINSTEAU ÎNCĂ DIN VECHIUL TESTAMENT.               Evreii au scos din Egipt trupul patriarhului Iacov şi cu mare cinste l-au înmormântat în pământul Canaan (Facerea 50:1-13). Moise a luat cu sine la ieşirea din Egipt osele patriharhului Iosif (Ieşirea 13:19). Regele Iosia curăţind templul Domnului şi regatul de idoli porunceşte să se păstreze mormântul: "Lăsaţi-l în pace; nimeni să nu se atingă de oasele lui. Şi au păstrat asele lui şi oasele proorocului care venise din Samaria" (4 Regi 23:18). Evreii împodobeau mormintele proorocilor şi oamenilor drepţi (Matei 23:29). Prin moaştele şi obiectele sfinţilor Dumnezeu săvârşea diferite minuni: "Când Ilie a fost răpit la cer, în vijelie, Elisei s-a umplut de duhul lui. Tot cuvântul n-a fost ascuns înaintea lui şi ÎNTRU ADORMIRE A PROOROCIT TRUPUL LUI. Şi în viaţa sa a făcut semne şi la moarte minunate au fost lucrurile lui" (Înţ. lui Sirah 48:12-15). "Apoi a murit Elisei şi l-au îngropat, iar în anul următor au intrat în ţară cete de moabiţi. Dar iată, odată, când îngropau un mort, s-a întâmplat ca cei ce-l îngropau să vadă una din aceste cete şi, speriindu-se au aruncat mortul în mormântul lui Elisei. Căzând acela, s-a atins de oasele lui Elisei şi a înviat şi s-a sculat pe picioarele sale" (4 Regi 13:20-21).
              Asemenea prin veşmintele, nu numai ale lui Hristos, ci şi ale sfinţilor se făceau minuni şi chiar umbra Apostului Petru vindeca pe bolnavii pe lângă care el trecea: "Şi-l rugau ca numai să se atingă de poala hainelor lui; şi când se atingeau se vindecau" (Matei 14:36). Aşa s-a întâmplat cu femeia care suferea de 12 ani de curgerea sângelui: "Apropiindu-se pe la spate, s-a atins de poala hainei Lui (Iisus Hristos) şi îndată s-a oprit curgerea sângelui ei" (Matei 8:44). "Atunci luând Ilie cojocul său şi strângându-l vălătuc, a lovit cu el apa şi aceasta s-a strâns la dreapta şi la stânga şi au trecut pe uscat" (Ilie şi Elisei" (4 Regi 2:8). După cum vedem Sfintele Moaşte se cinsteau şi prin ele se săvârşeau minuni, iar dacă mulţi oameni nu primesc în zilele noastre vindecare şi ajutor acestea se datorează necredinţei sau slabei credinţe a lor a zis Hristos: "După credinţa voastră, fie vouă!" (Matei 9:29). În Sfintele Moaşte se vede prezenţa vie a lui Dumnezeu şi lucrarea Sfântului Duh iar: "Cine se îndoieşte este asemenea valului mării, mişcat de vânt şi aruncat încolo şi încoace. Să nu se gândească omul acela că va lua ceva de la Dumnezeu" (Iacov 1:6-7). Se cunosc câteva exemple biblice de oameni care au făcut excepţie şi de la moarte: "Prin credinţă, Enoh, a fost luat de pe pământ ca să nu vadă moartea"; "Şi pe când mergeau ei aşa pe drum şi grăiau, deodată s-a ivit un car cu cai de foc şi despăţindu-i unul de altul, a ridicat pe Ilie în vârtej de vânt la cer" (4 Regi 2:11).

TOŢI SFINŢII PĂRINŢĂ AU ÎNVĂŢAT DESPRE CINSTIREA SFINTELOR MOAŞTE
              Sfântul Efrem Sirul zice: "Moaştele Sfinţilor Mucenici şi după moarte lucrează, căci prin ele se vindecă bolnavi şi se izbăvesc draci, cu puterea lui Dumnezeu, pentru că Sfintele Moaşte totdeauna au harul Sfântului Duh".
              Fericitul Ieronim, răsturnând rătăcirea ereticului Vigilenţiu, care tăgăduia cinstirea Sfintelor Moaşte, scrie lui Reparic: "Noi nu cinstim făptura mai mult ca pe Ziditorul, însă noi cinstim rămăşiţile mucenicilor, ca prin acestea să cinstim pe Acela, ai căruia mucenici sunt". Oare în adevăr sunt necurate rămăşiţele Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel? Ore şi trupul Domnului pus în mormânt a fost necurat? Dacă oasele morţilor spurcă pe cei care ating de ele, apoi cum a înviat mortul Elisei pe un alt mort şi trupul dispreţuit de Vigilenţiu ca fiind necurat a dat viaţă???
              Sfântul Ioan Gură de Aur zice: "Spuneţi-mi unde este mormântul lui Alexandru Macedon? În ce zi a murit? Mormintele robilor lui Hristos însă sunt slăvite şi sunt în oraşul împărătesc. Mormântul lui Hristos e ştiut şi de barbari. Mormintele robilor lui Hristos sunt mai strălucitoare chiar decât palatele împărăteşti, nu numai în ceea ce priveşte mărimea şi frumuseţea construcţiei, dar şi faţă de zelul celor ce vin să se închine lor. Chiar şi cel ce poartă purpură vine să se închine la aceste morminte şi stând în genunchi se roagă sfinţilor ca ei să mijlocească la Dumnezeu pentru el - "NU TE UITA CĂ ZACE ÎNAINTEA TA TRUPUL GOL ŞI FĂRĂ SUFLARE AL SFÂNTULUI, CI TE UITĂ ŞI ŢINE SEAMA DE FAPTUL CĂ ÎN EL ESTE O ALTĂ PUTERE MAI ÎNALTĂ CHIAR DECÂT SUFLETUL - HARUL SFÂNTULUI DUH - CARE PRIN FACEREA DE MINUNI ÎNCREDINŢEAZĂ PE TOŢI DESPRE ADEVĂRUL ÎNVIERII".
              Sfăntul Ambrozie mărturiseşte: "Vom veni totdeauna la Sfintele Moaşte, ne vom antinge de ele şi cu credinţă vom îmbrăţişa rămăşiţele lor ca să primim binecuvântări şi să credem că noi totdeauna aici vom primi o alinare şi o mângâiere în toate necazurile ce ne împresoară".

              Între moaştele tradiţionale din cele mai vechi, care se cinstesc în chip deosebit în ţara noastră, sunt următoarele:
               - Moaştele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, aduse de voievodul Alexandrul cel Bun, de la Cetatea Albă la Suceava, în vara anului1402.
               - Moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi, aduse în capitala Moldovei de Vasile Lupu, în vara anului 1639.
               - Moaştele Sfântului Dimitrie Basarov, din Catedrala Patriarhală, din Bucureşti, dăruite Ţării Româneşti în timpul războiului ruso-turc din anii 1769-1774.
               - Moaştele Sfintei Muceniţe Filofteia, aduse în Ţara Românească de voievodul Radu Negru în secolul XVI şi aşezate în Biserica Sfântul Nicolae Domnesc din Curtea de Argeş.
               - Moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul de la Mănăstirea de la Mănăstirea Bistriţa Olteană, aduse în anul 1496 de ctitorul ei, Barbu Craiovescu.
               - Moaştele Sfântului Calinic de la Cernica, fost episcop la Râmnicul Vâlcea, canonizat în anul 1955.
               - Moaştele Sfântului Iosif cel Nou de la Partoş, Mitropolit al Banatului.

              A doua categorie de sfinte moaşte sunt cele istorice, din primile secole creştine (III - IV) aflate în spaţiul dobrogean (Sciţia Mică).

              A treia categorie de sfinţi cu moaşte în România este formată din cuvioşi şi mucenici fie canonizaţi fie încă necanonizaţi.

              A patra categorie cuprinde sfinţi cu moaşte sau fără moaşte (Sfântul Daniil Sihastru, Sfinţii martiriBrâncoveni, Cuvioasa Teodora de la Sihla, Sfântul Ioan Iacob de la Neamţ, etc.)

              A cincea categorie de sinte moaşte cuprinde numai părţi din moaştele unor sfinţi, care se păstrează prin catedrale, biserici şi mănăstiri cum ar fi: capul Sfântului Grigorie Teologul, în mănăstirea Slatina; capul Sfintei Tatiana, capetele Sfinţilor Serghie şi Vah, capul şi mâna stângă a Sfântului Ierarh Nifon, în Catedrala Mitropolitană din Craiova, mâna Sfintei Muceniţe Chiriachi în Catedrala Episcopală din Huşi, etc.

              A Şasea categorie de Sfinte moaşte şi oseminte o formează numărul mare al sutelor şi miilor de preoţi şi credincioşi care au pătimit pentru Hristos în închisorile din ţara noastră între 1948 - 1964.
              Iată cât de bogată este ţara noastră în Sfinte Moaşte ale unor martiri şi cuvioşi, care se roagă neincetat în cer pentru noi toţi!

Sinodul al şaptelea ecumenic a hotărât că se cuvine a fi cinstite Sfintele Moaşte la fel ca şi Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce şi Sfintele Icoane.

              Spunea Părintele Stăniloaie: "Cine se roagă lângă Moaştele Sfinţilor nu se roagă propriu-zis lor, ci persoanei lor. Cinstirea trece la persoană ca şi în cazul cinstirii icoanelor". Pentru o mai fermă convingere despre sfinţenia Ortodoxiei, iată în continuare câteva minuni şi imagini despre Sfintele Moaşte:

               La Damasc,în Siria, există impunătorul altar mănăstiresc de închinăciune al Sfântului Ioan Botezătorul, zidire care aparţine împăratului Iustinian. De când arabii au pus stăpânire pe provincie (sec. al VIII-lea după Hristos), s-a transformat în moschee musulmană. Însă într-un colţ al colosalului aşezământ există un minunat mausoleu, lucrat artistic şi destul de mare. Este vorba despre mormântul preacinstitului cap al Botezătorului.
Vrând-nevrând, arabii au fost nevoiţi să-l păstreze şi să-l acopere cu un baldachin foarte scump şi să-l împodobească cu aur. Când musulmanii au prefăcut Biserica în geamie, s-au atins şi de mormânt. Dar s-au îngrozit deoarece la prima lovitură de lopată a început să iasă de acolo sânge cald, care a continuat să curgă timp de mai multe zile şi nopţi. Nu se mai oprea. Plini de panică, arabii au cerut să se facă rugăciuni de către patriarhul creştin. Acesta, cu tot soborul bisericesc al Damascului, a făcut timp de trei zile procesiune în jurul mormântului, până când într-a treia
zi s-a oprit sângele. O inscripţie specială cu litere arabe de aur, pusă deasupra acestui loc sfânt, relatează întâmplarea cutremurătoare. Până astăzi, lumea musulmană preacinsteşte mormântul Înaintemergătorului şi, în acelaşi timp, se teme de el, nu îndrăzneşte să se apropie de el.

              Mi-a povestit un călugăr de la Sfânta Mănăstire Lavra, ce mimează uimitoare în intensitate se revarsă la fiecare 1 ianuarie la procesiunea cu capul Sfântului Vasile cel Mare, car se păstrează în Mănăstirea Marea Lavră de la Sfântul Munte Athos. Îţi vine să crezi că s-au spart mai multe sticle de parfumuri.

              Mâna dreaptă a Sfântului Ioan Botezător s-a aflat timp de 900 de ani în Antiohia Siriei. Pe la jumătatea secolului al X-lea a fost adusă la Constantinopol. Poporul din Antiohia s-a bucurat de multe minuni săvârşite de Înaintemergătorului. Să amintim numai una dintre acestea: la 14 septrembie o dată cu crucea era înălţată şi această
mână sfântă, ca să fie văzută de mii de ochi care aşteptau să vadă semnul extraordinar. Dacă-şi deschidea degetele, prevstea numai binecuvântări pentru popor. Dacă le le strângea , era semn rău. "Uneori, citim în Sinaxar ( 7 ianuarie ), îşi răsfira degetele, alteori le strângea şi prin întinderea sau strângerea lor lăsa să se vadă fericirea sau nefericirea viitoare". O mână lipsită de viaţă şi să mişte degetele şi în acelaşi timp să prevestească viitorul!.
"MARE ESTE DUMNEZEU ŞI MARE ESTE PUTEREA LUI!"

              Sfântul Sava a murit în urmă cu o mie cinci sute de ani (533). Desigur, moaştele sale neatinse de degradare au avut şi o anume întâmplare. În secolul al XIII-lea le-au adus cruciaţii la Veneţia. Dar în octombrie 1965nau fost date în seama Patriarhiei de la Ierusalim. Le-au preluat clericii ortodoşi, care când avionul a făcut escală la Atena,
s-au gândit să-l îmbrace cu veşminte preoţeşti de culoare ortodoxă, însă au ezitat, pentru că-şi închipuiau trupul sfântului înţepenit şi rigid. Dar îndată ce mitropolitul primat a încercat să o facă, a simţit un fior. Mâinile, picioarele, gâtul, capul, mijlocul, toate rau mlădioase! Ca şi cum ar fi fost vorba de un om viu. Astfel cu uşurinţă
l-au îmbrăcat cu straile preoţeşti cele noi. Adică, în afară de nedegrarea trupului, prima minune, s-a constatat şi flexibilitatea membrelor, cea de-a doua minune. Trebuie să nu uităm de răspândirea unei miresme extraordinare, a treia minune şi săvârşirea vindecării unor bolnavi şi a altor semne, care constituie ce-a de-a patra minune. Este bine ştiut că trupurile care se păstrează cu ajutorul medicamentelor cele îmbălsămate seamănă cu nişte scânduri. Nu pot să fie mişcate din loc nici un milimetru.

Despre Sfintele Moaşte

              Cateheza aceluiaşi despre faptul ca moaştele sfinţilor mucenici sunt prilej de mare folos pentru noi. Că trebuie să dispreţuim toate ale vieţii de acum şi să ne alipim de cele duhovniceşti; că mare bine este rugăciunea şi milostenia. Către neofiţi.
1. Arătând iubitorul de oameni, Dumnezeu, întru tot deosebită purtare de grijă(1) faţă de neamul omenesc, nu a plăsmuit numai toată zidirea, nici n-a întins doar cerul şi marea, ori a aprins soarele şi a facut să strălucească luna, nici doar a dăruit pământul spre locuire şi ne-a pus la îndemână toate ale pamântului spre hrănirea şi vierea trupurilor noastre, ci ne-a dăruit şi moastele sfinţilor mucenici. Iar El, primindu-le sufletele - căci zice [Scriptura]: "sufletele drepţilor sunt în mâna lui Dumnenzeu" (Int. Sol. 3, 1) - ne-a lăsat nouă până acum, ca mângâiere şi încurajare, trupurile lor, încât noi, venind la mormintele acestor sfinţi, să ne ridicăm spre râvna şi imitarea [lor] şi văzându-le(2), să ne aducem aminte de faptele lor şi de răsplătirile puse deoparte pentru aceste fapte.
2. Mare folos avem de aici pentru sufletele noastre, dacă suntem treji(3). Căci nici un cuvânt nu poate să ne înveţe, nici să ne ducă spre înţelepciune şi spre dispreţuirea celor din viaţa aceasta, cum pot pătimirile mucenicilor, vestind cu glas mai strălucitor decât al trâmbiţei şi arătând tuturor prin fapte mărimea răsplătirii pentru ostenelile de aici şi covârşirea darurilor primite(4). Pe cât păleşte cuvântul înaintea faptei, pe atât şi cele spuse de noi pălesc în faţa învăţăturii acestor sfinţi.
3.Când vii aici, iubite, şi cugeţi cu mintea că tot poporul acesta se avântă să alerge cu atâta râvnă ca să sărute pulberea [de pe mormânt] şi să primească binecuvântarea(5) de aici, cum nu-ţi vei înălţa mintea şi nu vei râvni să arăţi acelaşi zel cu al mucenicului, încât şi tu însuţi să fii învrednicit de aceleaşi răsplătiri? Ia gândeşte-te, dacă se bucură aici de atâta cinste din partea noastră, a celor împreună robi cu ei, de câtă îndrazneală se vor bucura din partea Stăpânului în Ziua cea înfricoşată, când vor lumina mai strălucitor decât razele soarelui?! "Căci atunci - zice - vor lumina drepţii ca soarele" (Mt 13, 43).
4. Ştiind marea lor îndrăzneală, către ei să alergăm pururea şi să le primim ajutorul(6). Căci dacă oamenii care au îndrăzneală la împăratul pământesc pot să-i folosească cu multe pe cei ce aleargă la ei, cu mult mai mult sfinţii aceştia care au dobândit îndrăzneală înaintea Împăratului ceresc, prin pătimirile lor, ne ajută nespus, numai să aducem şi noi ceva din partea noastră. Şi atunci poate să ne fie de folos mai cu seamă ajutorul lor, când nu suntem delăsători, ci ne preocupăm şi noi cu căldură, prin perseverenţă şi prin grija faţă de modul de viaţă, să atragem asupra-ne iubirea de oameni a Stăpânului.
5. Ca la nişte doctori duhovniceşti să alergăm fără încetare la aceştia. Căci pentru aceasta ne-a lăsat bunul Stăpân trupurile lor: ca, venind aici cu o bună dispoziţie a sufletului şi sărutându-le, să primim vindecarea deplină şi a neputinţelor sufleteşti şi a celor trupeşti. Căci dacă venim cu credinţă, fie de avem vreo patimă sufletească, fie trupească, ne întoarcem înapoi, după ce-am primit o vindecare pe măsură(7).

6. În cazul pătimirilor trupeşti, adesea, poate că ne ducem departe ca să dăm de vreun medic şi cheltuim bani şi născocim multe altele care ar putea să-l convingă să-şi pună în joc toată stiinţa şi să ne găsească alinare suferinţei.
Aici, însă, nu avem nevoie de nimic din toate acestea: nu tu călătorii lungi, nu tu osteneală, nici consultaţii repetate, nici cheltuială a banilor, ci ajunge să aducem o credinţă sinceră, să vărsăm lacrimi fierbinţi împreunate cu trezvia
sufletului(8) şi pe dată găsim vindecare sufletului si dobândim tămăduire trupului.
7. Ai văzut putere a doctorilor? Ai văzut nobleţe? Ai văzut meşteşug neînvins de boli? Căci, adeseori, în cazul patimirilor trupeşti, îndărătnicia bolii a biruit meşteşugul doctorului. Aici, însă, nu se poate vedea vreodată aşa
ceva, ci, dacă ne apropiem cu credinţă, îndată şi culegem folosul. Şi nu te minuna, iubite! Căci iubitorul de oameni Stăpân - fiindcă au răbdat toate pentru El şi pentru mărturisirea Lui, şi goi fiind, s-au împotrivit păcatului până la
sânge - vrând şi prin aceasta să-i arate mai strălucitori şi să sporească mai mult cinstea lor, chiar în viaţa aceasta stricăcioasă, spre a lor cinstire împarte daruri cu prisosintă celor ce se apropie cu credinţă.
8. Şi că nu sunt doar vorbe cele spuse de noi, stă marturie cercarea faptelor. Şi stiu că înşivă le veţi spune şi le veţi mărturisi. Căci ce femeie, fiindu-i soţul plecat şi necăjind-o suferinţa despărţirii, dacă a venit aici şi a adus prin
sfinţii mucenici implorare Stăpânului tuturor, nu l-a întors mai repede din îndelungata călătorie? Iar alta, văzându-şi copilul în ghearele unei cumplite boli şi rupându-i-se inima, dacă a venit rugătoare aici şi, vărsând lacrimi fierbinţi,
i-a îmboldit pe sfinţii acestia, pe încununaţii lui Hristos, să mijlocească pentru ea, cum nu a încetat pe dată boala şi nu s-a însănătoşit cel aflat în neputinţă(9)?
9. Şi mulţi, încurcându-se în situaţii fără ieşire şi văzând primejdii grele atârnând asupra lor, au venit aici rugători, şi printr-o rugăciune încordată(10) au scăpat de ispita tuturor acelor grozăvii. Dar ce vorbesc eu de boli trupeşti şi de situaţii fără ieşire? Mulţi posedaţi de diavol şi stăpâniţi de patimi sufleteşti, venind la aceşti doctori duhovniceşti, aducându-şi aminte de greşelile proprii şi dezvăluindu-şi prin cuvânt rănile lor, au primit de aici atâta mângâiere, că îndată şi-au venit în simţiri şi şi-au uşurat conştiinţa şi s-au întors acasă plini de totala încredinţare [a iertării lor].
10. Ca pe nişte izvoare duhovniceşti ce pot revărsa bogăţie de ape, aşa ne-a dăruit Dumnezeu mormintele sfinţilor mucenici. Şi precum izvoarele naturale dau din belşug apa tuturor celor care vor să scoată, şi cât este de mare
găleata celui ce vrea [s-o umple], atâta şi scoate, la fel se întâmplă şi cu aceste izvoare duhovniceşti. Căci şi aceste izvoare sunt deschise tuturor şi nu fac nici o deosebire între persoane, ci fie de este bogat, fie sărac, fie rob, fie liber,
fie bărbat, fie femeie atât primeşte din aceste ape dumnezeieşti, câtă ardoare se preocupă să aducă(11).
11. Ceea ce este acolo găleata pentru a scoate apă sunt aici mintea şi ardoarea aprinsă şi ruga cu trezvie. Cel ce se apropie astfel, îndată dobândeşte mii de bunătăţi: harul lui Dumnezeu în chip nevăzut îi uşurează conştiinţa, îi dă
multă încredinţare(12) şi îl pregăteşte să se desprindă de pământ şi să se avânte spre cer. Căci se poate, ca şi în trup fiind, să nu aibă nimic comun cu pământul, ci să-şi îndrepte dorinşa spre(13) toate cele din cer şi să scruteze
neîncetat cele de acolo.
12. De aceea şi Pavel a zis oamenilor legaţi de trup şi care-şi duceau viaţa în mijlocul lumii, îngrijindu-se de femei şi copii: "cele de sus cugetaţi-le" (Col 3, 1). Apoi, ca să învăţăm ce vrea să spună acest îndemn şi ce înseamnă "a
cugeta la cele de sus", a adăugat: "unde Hristos şade de-a dreapta Tatălui" (Col 3, 2). Acelea - zice - vreau să le cugetaţi, care pot să vă mute gândul acolo, care vă înalţă din lucrurile pământeşti. "Căci şi cetatea voastră este în
ceruri" (Fil 3, 20). Acolo v-aţi înscris - zice -acolo sârguiţi-vă să vă mutaţi toată mintea, şi acelea sfătuiţi-vă(14) să le faceţi, care vor putea să vă facă vrednici de acea cetăţenie.
13. Şi ca să nu socotim că el a rânduit ceva cu neputinţă şi care să depaşească firea noastră, repetă îndemnul şi zice: "Cele de sus cugetaţi-le, nu cele de pe pământ" (Col 3, 2). Ce vrea să ne înveţe? Nu pe acestea le cugetaţi - zice -
care sunt vrednice de pământ! Dar care sunt cele vrednice de pământ? Cele care nu au nimic statornic, cele care mai înainte de a se arăta se risipesc, cele care nu au nici o temelie, nici ceva nemişcat, cele care se sfârşesc o dată cu
viaţa aceasta, cele care mai înainte de a înflori se ofilesc, cele supuse stricăciunii. De acest fel sunt toate cele omeneşti, că-i spui bogăţie, putere, slavă, frumuseţe a trupului sau orice bunăstare în viaţa aceasta.
14. De aceea se şi folosesc de astfel de cuvinte, când zice "nu cele de pe pământ", prin substantivul "pământ" vrând să ne arate nimicnicia lor. Aşadar, nu cugetaţi acestea - zice -, ci cele de sus. În locul celor de pe pământ, în locul
celor ieftine şi trecătoare, cugetaţi cele de sus, cele din ceruri, cele nemişcate, cele care dăinuie în veac, cele ce se văd cu ochii credinţei, cele ce nu au sfârşit, cele care nu cunosc succesiunea(15), cele care nu au hotar. Către acelea
vreau să vă întoarceţi gândul pururea. Căci meditarea la acestea vă desprinde de pământ şi vă mută la cer.
15. De aceea şi Hristos a zis: "Unde este comoara omului, acolo este şi inima lui" (Mt 6, 21). Căci sufletul, când primeşte să cugete înlăuntrul minţii sale la acele negrăite bunătăţi, ca de nişte lanţuri se dezleagă de trup şi se
înalţă, în fiecare zi zugrăvindu-şi(16) bucuria acelora. Şi nu mai poate primi în gândul lui cele de pe pământ, ci pe toate ca pe vis şi umbră le trece cu vederea şi tot gândul lui tinde neîncetat într-acolo, numai pe acelea socotind să le
vadă prin ochii credinţei şi în fiecare clipă arzând de nerăbdare să se împărtăşească de ele.

16. Să ascultăm de îndemnul acestui fericit şi minunat dascăl al lumii, de educatorul cel bun, de grădinarul sufletelor noastre, şi să cugetăm cele ce ne-a sfătuit. Căci astfel vom putea să ne bucurăm şi de cele de aici şi de cele din viaţa
viitoare(17). Dacă le căutăm pe acelea mai întâi, şi acestea ni se vor adăuga. Căci zice: "Căutaţi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă" (Mt. 6, 33). Dumnezeu ne-a făgăduit că ne dă cu spor
cele de aici. Aşadar, să nu le căutăm pe acestea mai întâi, ca nu cumva făcând împotriva îndemnului Stăpânului, să ne lipsim de amândouă. Căci Stăpânul nu aşteaptă undeva sus, ca noi să-I aducem aminte şi doar atunci să ne dea
darurile din partea Lui. Ştie El de ce avem nevoie, mai înainte să-I cerem noi. Deci, dacă vede că ne sârguim pentru acelea, ne dăruieste şi bucuria acelora şi ne oferă cu multă prisosinţă şi pe acestea [de aici], pe care a făgăduit să
ni le reverse cu adaos. Să căutăm dar, vă rog, mai întâi cele duhovniceşti şi să cugetăm cele de sus, iar nu cele de pe pământ, ca să avem parte şi de acelea şi să ne bucurăm şi de acestea.
17. Fiindcă şi aceşti sfinţi mucenici - deoarece au cugetat cele de sus şi au dispreţuit cele de pe pământ şi le-au căutat pe acelea - au avut parte şi de acelea şi se bucură în fiecare zi şi de cinstea de aici, chiar dacă nu au nevoie
de aceasta(18), o dată ce au dispreţuit-o. Dar pentru folosul nostru primesc ei cinstea din partea noastră, chiar neavând nevoie de ea, pentru ca noi să putem primi rodul binecuvântării lor.
18. Şi ca să vezi cât au dispreţuit toate cele din viaţa aceasta ca să poată avea parte de acele bunătăţi nemuritoare, ia gândeşte-mi-te, iubite, că priveau cu ochii trupeşti pe tiran aprinzând focul şi ascuţindu-şi colţii mai cumplit
decât un leu furios, încingând flacăra şi tigăile de prăjit şi căldările de fiert şi făcând orice ca să învăluie şi să biruie gândul lor. Dar aceştia, lepădând toate cele pământeşti, priveau cu ochii credinţei împărăţia cerurilor şi pe
îngerii ce stăteau de faţă şi îşi aduceau în minte(19) acele negrăite bunătăţi.
19. Şi, mutându-şi cugetul acolo, nu s-au mai întors către nimic din cele văzute. Şi privind la mâinile călăilor sfâşiindu-le trupurile, şi la focul acesta material, şi la cărbunii fremătând aprinşi, ei îşi zugrăveau focul gheenei, şi
aşa întărindu-şi gândul, se avântau spre acele grozăvii, neluând în seamă durerea de aici ce se cuibăreşte în trup, ci râvnind doar veşnica odihnă. Şi cugetând cele de sus, după îndemnul fericitului acestuia, au străbătut până unde
Hristos şade de-a dreapta lui Dumnezeu. Şi nu s-au încurcat cu nimic din cele văzute, ci pe toate le-au trecut cu vederea, socotindu-le ca pe un vis şi umbră, din pricină că gândul lor era întraripat de dorirea celor ce vor veni.
20. De aceea şi fericitul acesta, ştiind tăria unui asemenea sfat, a zis: "Cele de sus cugetati-le, unde Hristos şade de-a dreapta lui Dumnezeu" (Col 3, 1). Ai văzut priceperea dascălului, unde i-a înălţat deodată pe cei care se încred în
el? Căci pătrunzând dincolo de Îngeri, Arhangheli, Scaune, Domnii, Începătorii, Stăpânii, de toate acele Puteri nevăzute, de Heruvimi şi Serafimi(20), a dus chiar lânga tronul Împăratului cugetele celor credincioşi. Şi pe cei ce
umblă pe pământ i-a înduplecat, prin învăţătura sa, să se desprindă de lanţurile trupului şi să zboare până îşi vor opri mintea lângă Însuşi Stăpânul tuturor.
21. Şi ca să nu socotească iarăşi cei ce aud acestea, că sfatul îi depaseste şi că nu pot fi cu putinţă cele poruncite şi că este peste puterea omenească să dobândeşti un asemenea cuget, după ce zice "cele de sus cugetaţi-le, nu cele de pe pământ", a adăugat: "căci aţi murit". O, ce suflet înflăcărat? Ce dor către Dumnezeu? Când zice "căci aţi murit" este ca şi cum ar spune: Ce mai aveţi de acum în comun cu viaţa aceasta? Pentru ce căscaţi gura la lucrurile pământeşti? Aţi murit, adică sunteţi morţi faţă de păcat, v-aţi lepădat o dată de viaţa(21) aceasta!
22. Apoi, ca să nu fie tulburaţi cei ce aud "aţi murit", a adăugat îndată: "şi viaţa voastră este ascunsă împreună cu Hristos în Dumnezeu". Viaţa voastră -zice-acum nu se arată, căci este ascunsă. Aşadar, în treburile vieţii de acum să nu lucraţi ca nişte vii, ci fiţi ca nişte morţi. Ia spune-mi, unul care s-a dus din viaţa aceasta mai lucrează el ceva în cele de aici? Nicidecum! Tot astfel - zice - şi voi morţi să fiţi, ca unii ce prin botez aţi murit o dată păcatului. Şi de aici urmează că nu mai aveţi nimic comun cu patimile trupului şi cu lucrurile pământeşti! Căci "omul nostru cel vechi a fost răstignit şi îngropat prin botez" (Rom 6, 6). Nimic din cele de pe pământ să nu mai faceţi, nici să nu vă purtaţi ca nişte vii în lucrurile de acum. Fiindcă viaţa voastră acum este ascunsă şi nearătată [ochilor] necredincioşilor, dar va fi o vreme când se va arăta. Acum nu este vremea voastra! Deci, o dată ce sunteţi morţi, să nu mai vreţi sa cugetaţi cele de pe pământ. Căci mărimea virtuţii voastre se va arăta mai ales atunci când, biruind cugetul trupului, vă faceţi morţi fata de lume(22) şi rămâneţi aşa fata de toate cele lumeşti"23".
23. Să audă acestea şi cei ce au fost învredniciţi de curând de darul botezului şi noi toţi, care ne-am împărtăşit de acest har mai demult, şi să primim sfatul dascălului lumii şi să luăm aminte, cum vrea el să fie cei ce s-au împărtăşit o dată de Sfintele Taine, cât de înstrăinaţi să fie de viaşa aceasta! Aceasta nu înseamnă că trebuie să locuiască undeva în afară şi departe de lumea aceasta(24), ci, vieţuind în mijlocul ei, să nu se deosebească cu nimic de cei ce sunt departe, ci să lumineze precum stelele şi să arate, prin fapte, necredincioşilor ca ei s-au mutat în altă cetate şi nu au nimic comun cu pământul şi cu lucrurile pământeşti.
24. Şi după cum prin hainele strălucitoare atrageţi acum privirile tuturor spre voi, şi covârşitoarea curăţie a sufletelor voastre este exprimată şi prin strălucirea veşmintelor, aşa şi de acum încolo - şi voi, care aţi fost învredniciţi acum de dar, şi noi, toţi care ne-am împărtăşit deja de aceeaşi cinste ca şi voi - drept este ca să ne arătăm înaintea tuturor prin cea mai înaltă vieţuire şi să luminăm ca o lumină pe toţi care ne privesc. Căci haina aceasta duhovnicească, dacă am vrea să-i păstrăm strălucirea, pe măsură ce trece timpul, mai strălucitoare îşi trimite lumina şi devine mai orbitoare, ceea ce nu se poate întâmpla niciodată cu hainele materiale. Căci şi dacă ne îngrijim în fel şi chip de ele, se uzează în timp şi se învechesc, ori sunt mâncate de molii şi multe altele strică hainele acestea materiale. Dar haina virtuţii, dacă ne sârguim şi noi să facem cele din partea noastră, nici pată nu primeşte vreodată, nici nu se învecheşte, ci pe cât trece vremea, pe atât frumuseţea mai mult îi sporeşte şi se face mai strălucitoare şi împrăştie mai multă lumină.
25. Ai văzut calitatea hainei? Ai văzut strălucirea veşmânŹtului, cum rezistă timpului fără să fie întunecată de învechire? Ai văzut frumuseţe ce se păstrează fără meşteşuguri(25)? Să ne sârguim deci, vă rog, să păzim această frumuseţe neveştejită şi să învăţăm cu amănunţime care sunt cele ce pot păzi strălucirea acestei frumuseţi. Care sunt acestea? Mai întâi de toate, rugăciunea încordată şi mulţumirea(26) pentru cele deja primite şi implorarea ca să fie păzite în siguranţă cele dăruite. Aceasta este mântuirea noastră, acesta, leacul sufletelor noastre, aceasta, tămăduirea patimilor ce se nasc în suflet. Rugăciunea este zidul credincioşilor, rugăciunea e arma noastră cea nebiruită, rugăciunea e curăţirea sufletelor noastre, rugăciunea e răscumpărarea păcatelor noastre, rugăciunea este pricina a mii de bunătăţi. Căci rugăciunea nu este nimic altceva decât convorbire cu Dumnezeu şi intimitate cu Stăpânul tuturor. Cine ar putea deci să fie mai fericit decât cel ce se învredniceşte neîncetat de vorbirea [tainică] cu Stăpânul?

26. Şi ca să înveţi cât de mare bunătate este rugăciunea, ia gândeşte-mi-te la cei ce se agită pentru lucrurile vieţii de acum şi care nu se deosebesc cu nimic de nişte umbre. Aceştia, când văd pe cineva că este foarte apropiat împăratului pământesc, oare nu-l socotesc un om de seamă şi-l preafericesc şi îl măgu-lesc, admirându-l ca pe unul ce s-a învrednicit de cea mai înaltă cinste? Iar dacă unul ca acesta, când discută cu împăratul - care este şi el om - deşi se întreţine în chestiuni lumeşti şi în lucruri trecătoare, este socotit atât de important, ce s-ar putea spune despre cel ce este învrednicit să discute cu Dumnezeu nu despre lucruri pământeşti, ci despre lăsarea păcatelor, despre iertarea greşelilor, despre paza celor deja încredinţate(27), despre cele ce vor fi primite [în veacul viitor],despre bunătăţile vesnice? Unul ca acesta este mai fericit decât cel ce poartă coroană, dacă prin rugăciunea sa atrage bunăvoinţa de sus.
27. Rugăciunea poate, mai mult decât orice altceva, să ne păstreze neîncetat strălucirea acestei haine duhovniceşti. Şi, împreună cu ea, şi milostenia prisositoare - capul bunătăţilor noastre şi mântuirea sufletelor noastre. Căci această înjugare a rugăciunii şi milosteniei ne poate aduce de sus mii de bunătăţi, ne poate stinge focul păcatelor şi ne poate da multă îndrăzneală. Prin acestea două, şi cererile lui Corneliu au ajuns la cer. De aceea a şi auzit de la înger: "Rugăciunile şi milosteniile tale s-au urcat spre pomenire înaintea lui Dumnezeu" (Fapte 10, 4).
28. Ai văzut pe cel ce şi-a petrecut toată viaţa în oaste câtă îndrăzneală a dobândit din acestea? Să audă şi soldaţii şi să înveţe că nu există nici o piedică spre virtute pentru cel ce vrea să fie treaz, ci se poate ca purtând şi hlamidă şi femeie si îngrijindu-te de copii, având şi bătaie de cap pentru slugi şi având şi functii publice, să te sârguieşti spre virtute. Căci şi minunatul acesta, purtând hlamidă şi centură şi fiind mai mare peste ostaşi - fiindcă era sutaş - deoarece a vrut [cu tot dinadinsul] şi a fost treaz şi neadormit, iată de câtă purtare de grijă de sus s-a învrednicit. Şi ca să-ţi fie foarte limpede că harul cel de sus atunci se coboară asupra noastră(29), când aducem mai întâi cele din partea noastră, ia aminte la situaţia acestuia. Căci după ce a făcut el multe şi prisositoare milostenii şi s-a nevoit în rugăciuni încordate, rugându-se pe la ceasul al nouălea, i-a stat îngerul înainte şi i-a zis: "Cornelie, rugăciunile tale şi milosteniile s-au suit spre pomenire înaintea lui Dumnezeu".
29. Să nu trecem cu uşurinţă peste ceea ce s-a spus, ci să cugetăm cu multă luareaminte la virtutea bărbatului şi apoi la iubirea de oameni a lui Dumnezeu, cum Acesta nu trece cu vederea pe nimeni, ci, unde vede suflet treaz, acolo şi împarte cu prisosinţă harul Lui. Soldat era acest om, fără nici o învăţătură, având treburi lumeşti, fiind în fiecare zi tras încoace şi-n colo de mii de probleme. Dar nu-şi cheltuia viaţa în banchete, beţii ţi mese încărcate, ci în rugăciuni şi milostenii. Şi arăta de la sine atâta râvnă şi aşa(30) stăruia în rugăciuni şi facea cu mărinimie milostenii încât s-a aflat vrednic de o asemenea vedenie.
30. 31. 32. 33.

Sf. Gură de Aur - Cuvinte Alese - Despre Sfinte Moaste - Editor: Voscreasna | Admin: Gigel Chiazna
              Cuvânt către creştinii ortodocşi despre "Cele Trei Mari Minuni din Biserica Ortodoxă" - Preot Ioan

Prima pagină * Biserică Sf.M.McVarvara * Biserică Sf.M.Mc Gheorghe * Sf.M.Mc.Varvara * Sf. M. Mc. Gheorghe * Muzeu * Rugăciuni * Sfintele Moaşte* Centru Social* Contact* Învăţături Ortodoxe*