mulți au fost indiferenți. O mână de al orașului Petroșani. Ctitorul era singur, cu nădejdea lui că Dumnezeu va binevoi să se zidească altar de închinare într-un loc pustiit de răutatea oamenilor. Mulți ne-am îndoit. Alții s-au împotrivit.
oameni s-au alăturat ctitorului. Apoi alții și alții după vrere sau putere.
În 1994, duminica, de ziua Sfintei Mare Muceniță Varvara s-a pus piatra de temelie și s-a înfipt în pământul curățit cu rugăciune, o cruce care marca locul viitorului altar.
Un an de zile lucrările n-au fost permise de puternicii vremii. Cei mai mulți treceau indiferenți pe lângă șantierul încremenit. Unii zâmbeau ironic. Alții, puțini, se închinau trecând pe lângă crucea
modestă. Ctitorul se zbuciuma cu o nădejde care ne-a uimit pe cei ce începeam să i-o cunoaștem.
|
În octombrie 2001 Prea Fericitul Teoctist Patriarhul României sfințește noua Biserică purtând hramul "Sfintei Mare Muceniță Varvara", fapt mai puțin obișnuit în cutuma ortodoxă, devenind apoi inima unei noi parohii. Astăzi la
demisol funcționează un așezământ social spre slujirea
|
creștinească a aproapelui aflat în dificultate. Parohia a devenit și un centru de reluare a tradițiilor creștine și naționale: port popular, pomană de câteva ori pe an, Pițărăi.
Parohia a inițiat petrecerea creștinească a revelionului: în fiecare noapte a Anului Nou se face o slujbă de mare frumusețe și se bat clopotele acompaniate de toacă. De câțiva ani buni cetele de Pițărăi pleacă din curtea bisericii după ce iau binecuvântare de la preoți.
|
Au venit și au binevestit în acest lăcaș mari personalități ale Ortodoxiei românești contemporane: preotul Nicolae Tănase de la Valea Plopului care se împotrivește pruncuciderii; marele apostol al bucuriei arhimandritul Teofil
Părăianu; scriitorul creștin Constantin
|
Ciomâsgă. Străinii o vizitează ca pe un reper însemnat. În zilele senine, spre seară, umbra bisericii se răsfrânge pete școala din vecinătate. Profilul turiei se conturează mângâietor peste ziduri, peste
ferestrele școlii în care învață copii parohiei. Spectacolul este rar pentru că puține școli au o asfel de vecinătate și unghiul necesar. Priveam acest spectacol, nu demult, în vreme ce în mass-media tocmai se discuta despre ideea scoaterii icoanelor din școli. Deocamdată, cezarii acestui început de veac își
pasează răspunderea de la unii la alții. Așa s-a întâmplat și cu răstignirea lui Iisus. Poate se va găsi și acum un Pilat care să ordone scoaterea icoanelor din școli. Poate nu se va găsi. Dar care Pilat al vremurilor noi va putea porunci norilor să stea mereu în fața soarelui ca să nu proiecteze umbra
bisericii peste școală și peste împrejurimi? Legile fizicii sunt date de Dumnezeu. Omul le poate descifra, dar nu le poate sfida.
Cât bine ne-a făcut nouă Dumnezeu!
|
|
Așa ar trebui să spunem, noi locuitorii acestui cartier, enoriașii parohiei. Bătrânii, bolnavii, pot merge la biserică fiindule aproape. sau măcar pot auzi cântarea sfântă a clopotelor. Cei săraci găsesc aici mângâiere, ajutor spiritual
și material. Pentru ei se urmează și modelul martei dar și al
|
Mariei. Dar mai presus de toate locuitorii acestui cartier au la îndemână, aproape de casa lor, un loc unde pot dobândi cea mai mare știință: cunoașterea lui Dumnezeu. Trăim o
viață agitată, în care valorile se estompează sau se schimbă. Avem probleme de tot felul. căutăm rezolvarea lor la autorități, la poliție, la tribunale, la doctori, la rude, la prieteni. BISERICA este singurul loc care ne pregătește și pentru viață și pentru moarte, este singurul loc unde omul
își poate restaura personalitatea răvășită de griji, de nedreptăți sau de greșeli. BISERICA îi primește pe toți, prin preoții ei, cu milă și cu dragoste, cu dreaptă socoteală, ca să-i ridice, să-i îndrepte, să-i facă lucrători ai celor bune. Biserica ne învață să dăm sens mântuitor lacrimei. Biserica ne este
aproape și ca lăcaș; ecoul ei sonor întră în casele noastre. Să mulțumim că s-a construit această Biserică și să spunem tuturor CÂT BINE NE-A FĂCUT NOUĂ DUMNEZEU!
|